Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on Noi 26, 2014 in Articole

Emisia vocala a overtonurilor – o perspective terapeutica

child-singing

Intonarea de overtonuri reprezinta o tehnica straveche, prin care persoana – emitator – produce vocal doua sau mai multe sunete simultan. Desi originile acestei tehnici sunt partial invaluite in mister anumite investigatii recente au permis redescoperirea utilizarii ei in diferite regiuni ale lumii contemporane

Cantul cu overtonul s-a dezvoltat ca o forma de arta de sine statatoare cu caracter spiritual, vizand miticul, in regiuni precum Mongolia,  Siberia de sud Asia centrala, Tibet precum si in Australia. Forma cea mai veche de cant overtonic din Europa se regaseste in Sardinia fiind practicata si astazi pe arealuri restranse. Se pare ca rolul overtonurilor in vremuri stravechi era unul ritualic.

Overtonurile, cunoscute si ca armonice a fost descoperit de Pitagora acum cca 2600 de ani. Celebrul filozof si matematician grec se ocupa si de muzica studiind sunetele si vibratiile. Pitagora este cel care a observat ca toate sunetele sunt compuse din vibratii sau frecvente multiple, chiar daca urechea umana percepe o singura frecventa asociata unui sunet.

Vechii greci realizau vindecari cu ajutorul sunetelor, dar acestea erau folosite pe o scara mult mai larga – de exemplu la constructia caselor. Astfel rezultatul era o casa “rezonanta” care manifesta energii de forma benefica pentru locuitori. Aceasta stiinta s-a pastrat si in Evul Mediu cand uni arhitecti initiate au construit anumite catedrale tinand cont de principiile geometriei sacre. De remarcat ca in anumite situri arheologice de pe teritoriul Romaniei, s-au descoperit vase de ceramica realizate dupa anumite principii rezonante probabil cu aceeasi menire – de a conserva in ambianta casei un mediu sonor coerent, armonios, generator al unei stari de bine.

Dupa cum lumina alba se poate descompune in spectul coloristic de baza ale carui culori devin vizibile in urma traversarii unei prisme si sunetul poate fi descompus in elementele sale componente de baza. Overtonurile (armonicele) reprezinta metaforic spus, :culorile” sunetului. Bogatia de overtonuri din anumite zone ale spectrului sonor ne permite să facem diferenţa între un instrument şi altul, chiar dacă ambele cântă aceeaşi notă.

Creierul nostru ne transmite imediat dacă o anume notă a fost executată de un flaut, un pian sau o chitară. Dacă overtonurile sunt filtrate, nu mai avem posibilitatea de a distinge între instrumente. Vocea umană reprezintă instrumentul cel mai bogat în overtonuri, graţie capacităţii sale de a face ajustări intonaţionale extrem de fine, la voinţă. Astfel, prin posibilitatea sa de a intona microtonuri realizează o ajustare mai fină decât orice instrument creat de om.

Un cântăreţ poate genera un sunet puternic, monocord, susţinut printr-o serie de tehnici de canto de întregul său trup, devenit o sui generis cutie de rezonanţă. El poate utiliza modulat întregul craniu, căile nazale, oro-farinxul, pieptul, abdomenul, muşchiul diafragm, alături de componentele cavităţii sale bucale: limba, buzele, palatul moale şi vălul palatin, glota şi epiglota, precum şi obrajii şi maxilarele.

Un cântăreţ antrenat să emită overtonuri poate urca şi coborî scara notelor, acoperind până la 16 overtonuri sau chiar mai multe. Acestea au o progresie aritmetică fixă. Dacă nota intonată vibrează la 100 Hz, de exemplu, atunci primul overton va vibra la 200 Hz, al doilea la 300 Hz, al treilea la 400 Hz etc. Scara overtonurilor corespunzătoare fiecărei note muzicale este teoretic infinită, însă trebuie să remarcăm că în general, fiinţa umană poate auzi şi produce, în spectrul audibil, numai primele 5 octave.

Sunetele care respectă raporturile de overtonuri sunt de regulă percepute ca fiind „muzicale”, armonioase. Când anumite sunete „cad între” aceste raporturi sau sunt prea îndepărtate de frecvenţa fundamentală, ele sunt percepute ca disonante. Prezentăm mai jos raporturile caracteristice diferitelor intervale sonore specifice scării overtonurilor:

vom considera ca frecvenţă fundamentală f – 65 Hz, sau nota Do central.

1:1 – Fundamentala: 65 Hz – Do

2:1 Octavă: 110 Hz

3:2 Cvintă: 195 Hz

4:3 Cvartă: 260 Hz

5:4 Terţă mare: 325 Hz

6:5 Terţă mică: 390 Hz

7:6 Terţă mică: 455 Hz

8:7 Secundă mare: 520 Hz

Seria de overtonuri continuă oricât de mult, generând astfel toate frecvenţele posibile, care ajung să depăşească domeniul audibil. S-a descoperit că particulele atomice vibrează după anumite raporturi ale scării overtonurilor!

Iată şi o scară care pleacă de la fundamentala La (55 Hz), şi conţine primele sale 7 overtonuri:

Fundamentala – 55 Hz (La)

Primul overton -  Octava –  110 Hz

Al doilea overton – Cvinta – 165 Hz

Al treilea overton – Cvarta – 220 Hz

Al patrulea overton – Terţă mare – 277 Hz

Al cincilea overton – Terţă mică – 329 HzAl şaselea overton – Terţă mică – 392 HzAl şaptelea overton – Secundă mare – 440 HzMajoritatea oamenilor pot învăţa să intoneze câteva overtonuri într-un răstimp de câteva ore, dar este nevoie de o practică mai asiduă pentru a putea discerne propriile overtonuri, crescându-le apoi volumul. Odată ce ajungem să emitem cu uşurinţă overtonuri, urcând şi coborând fără blocaje scara acestora, putem trece la etapa următoare – selectarea overtonului caracteristic propriei voci, pentru a putea improviza sau chiar compune o anumită melodie. Adesea, câteva luni de antrenament în canto sunt suficiente pentru a ajunge la acest nivel (deşi există tehnici speciale care pot accelera procesul de învăţare). Ulterior, într-o a treia etapă, se poate trece la schimbarea înălţimii fundamentale a vocii. Raga-urile indiene şi cântecele gregoriene sunt forme muzicale care utilizează şi conduc cu uşurinţă la folosirea overtonurilor.Dincolo de starea de reverie sau meditativă care se instalează, emisia de overtonuri necesită o foarte bună concentrare mentală, atenţie distributivă şi mult autocontrol. Unul dintre efectele cele mai profund vindecătoare ale intonării de overtonuri este conţinut în emisia monocordă, continuă, aidoma unui zumzet, a notei de bază.Muzica occidentală a adoptat însă un sistem muzical nenatural, în care octava divizată în 12 semitonuri. Pe baza acestui sistem a fost conceput pianul, instrument care joacă un rol esenţial în majoritatea creaţiilor muzicale occidentale. Instrumentele antice, în schimb, aveau ca element comun faptul că produceau note ale scării naturale a overtonurilor. Prin comparaţie, pianul şi majoritatea instrumentelor moderne produc o scară de note matematic fundamentată, dar care nu se conformează legilor naturale ale armonicelor. Aceasta ne-a permis crearea unor piese de muzică clasică deosebit de complexe, pentru orchestre ample, dar ne-a îndepărtat de frumuseţea simplă a creaţiilor ce se pot obţine pornind de la scara naturală a overtonurilor.O formă muzicală care utilizează cu precădere culori sau timbre sonore străine nouă necesită reeducarea urechii şi a capacităţii de a aprecia muzica. Interesant este însă faptul că creierul uman răspunde mereu la overtonuri, fiind acordat în multiple moduri la raporturile scării acestora.Cântul cu overtonuri posedă multe aplicaţii terapeutice. El permite eliminarea stresului, echilibrarea organismului la nivel fizic şi psihic şi conferă o stare afectivă tonică, benefică. Overtonurile echilibrează şi activitatea celor două emisfere cerebrale, deoarece solicită atât emisfera stângă (legată de raţionamente, analiză, calcule matematice şi logică) cât şi pe cea dreaptă (partea cerebrală intuitivă, creativă). Raporturile armonice care intervin în scara overtonică se regăsesc şi în natură, ele reflectând structura oricăror forme de viaţă terestră. Platon a descoperit că toate obiectele şi fiinţele de pe planeta noastră posedă structuri materiale ale căror unităţi de bază pot fi reductibile la 5 corpuri geometrice, denumite solide platoniciene. Acestea se observă atât la nivel molecular, cât şi la organismele macroscopice, vii, sau la structurile obiectelor nevii – şi ele au propriile lor vibraţii caracteristice. Când ascultăm sau emitem overtonuri, ne punem în rezonanţă cu aceste vibraţii primordiale din care suntem alcătuiţi, de la nivel atomic până la nivel macroscopic.Cântul cu overtonuri poate constitui un mijloc rezonant foarte puternic de „reprogramare” celulară şi emoţională, care ne repune în armonie cu schemele armonice naturale. Terapia cu overtonuri la copii

Copiii (mai ales după vârsta de 10 ani) cântă adesea cu uşurinţă overtonuri, cu atât mai natural cu cât capacitatea lor de percepţie a frecvenţelor creşte. De asemenea, ei sunt deosebit de receptivi faţă de overtonurile emise de alte persoane, acestea amplificându-le percepţia tonală.

Prin emisia susţinută de overtonuri, copiii învaţă să-şi controleze respiraţia, emisia vocală, dar şi să-i asculte pe ceilalţi şi să preia o anume armonie, pe care apoi să o dezvolte, fără a introduce sunete disonante. Aceasta îi ajută pe copii atât la dezvoltarea inteligenţei ritmico-muzicale, dar şi la adaptarea socială, la amplificarea capacităţii de comunicare, la dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii etc., echilibrându-le în acelaşi timp ponderea activităţii emisferelor cerebrale.

 

Overtonurile restabilesc starea de sănătate

 

Numeroase studii ştiinţifice fundamentează aserţiunea structurii energetice a fiinţelor vii, care „dublează” structura materială. În particular, la fiinţele umane, nu doar creierul, inima şi muşchii emit semnale electrice coerente, ci întreg organismul posedă un câmp electromagnetic propriu, aflat în continuă interacţiune cu câmpul electromagnetic terestru şi alte surse de energie naturală (provenind din cosmos sau de la alte fenomene ori fiinţe vii) sau artificială (provenite din activitatea umană).

Evident, dacă un organ sănătos este caracterizat de un spectru de frecvenţe specifice de vibraţie, atunci respectivul organ bolnav va avea disonanţe introduse în spectrul său de frecvenţe. Emisia controlată de overtonuri poate interfera constructiv pentru a elimina disonanţele din sistemul organic, restabilind armonia iniţială.

Interesant este că sunetele emise pot influenţa şi pattern-urile de gândire, eliminând gândurile şi emoţiile negative. De exemplu, o persoană afectată de gânduri sau stări emoţionale de tip mânie, tristeţe, frică etc. poate, prin emisia sistematică, zilnică, de overtonuri, să-şi modifice întreg spectrul de gânduri şi stări afective. Desigur, întrucât „cu o floare nu se face primăvară”, este necesară efectuarea unor şedinţe de emisie vocalică de overtonuri a câte 20-30 minute de 2-3 ori pe zi, pentru ca efectele să fie rapid sesizate şi să persiste (să se „ancoreze” în corp şi la nivel psihic).

Prin utilizarea sistematică, intenţionată a sunetelor, putem începe să vibrăm mai rapid la nivel celular şi chiar molecular. Astfel, are loc o ridicare a frecvenţei generale a organismului nostru. Aceasta determină crearea de spaţii intercelulare mai ample, o mai bună oxigenare celulară, deci întărirea imunităţii organismului, revigorarea acestuia, precum şi amorsarea unor procese anabolice care au ca rezultat întinerirea întregii fiinţe. Ne putem astfel proteja de influenţele nocive din mediu (poluare de diferite forme, stres, oboseală etc.) prin recurgerea la minim 2-3 şedinţe de emisie de overtonuri pe săptămână, a câte 30-50 de minute.

 

De reţinut:

1.Nu este necesar să deţinem cunoştinţe muzicale prealabile pentru a învăţa tehnicile de terapie cu sunete sau cântul cu overtonuri

2.Nu trebuie să ajungem să ne confruntăm cu vreo boală pentru a recurge la terapia cu overtonuri (sau orice alte forme de muzicoterapie!). Acestea au un mare potenţial preventiv, pe lângă cel curativ!

 

Efecte globale ale terapiilor cu sunete şi overtonuri:

 

1.Reducerea până la eliminare a stresului şi anxietăţii

2.Îmbunătăţirea remarcabilă a puterii de concentrare

3.Amplificarea creativităţii

4.Îmbogăţirea şi nuanţarea imaginaţiei

5.Echilibrarea activităţii emisferelor cerebrale

6.Restabilirea echilibrului endocrin, prin lucrul direct asupra glandei hipofize

7.Ameliorarea până la dispariţie a sinuzitei şi durerilor de cap

8.Stimularea activităţii cerebrale în spectru de unde alfa

9.Tonifiere mărită prin stimularea lichidului cerebrospinal

10.Amplificarea intuiţiei şi a inteligenţei spirituale („ultima redută” a psihologilor… – vezi cartea „Inteligenţa spirituală”, de Danah Zohar şi Ian Marshall, Ed. Vellant, Bucureşti).

 

Sursa: http://gabrielgheorghiu.ro